Home » Rotary International » International Inner Wheel

International Inner Wheel

Convenția Inner Wheel Copenhaga, 2015 (Convenția Inner Wheel Copenhaga, 2015)

International Inner Wheel este organul administrativ care acționează ca umbrela pentru organizația Inner Wheel la nivel mondial. Inner Wheel este dintre cele mai mari organizații voluntare de servicii de femei din lume și este activă în peste 103 de țări. Organizația cuprinde 103.000 membri in 3.895 cluburi. Există un Comitet Executiv din 5 membri aleși și 16 directori. Inner Wheel este o organizație internațională strâns legată de Rotary International, care a fost fondată în anul 1924 pentru soțiile și fiicele de rotarieni.

La fiecare trei ani, există o convenție internațională, International Triennial Convention, organizată de către o comisie a unei țări care găzduiește și organismul de conducere IIW unde sunt discutate și votate modificările în statut de către membri.

Obiectivele International Inner Wheel sunt (a) promovarea prieteniei adevărate, (b) încurajarea idealurilor de servicii personale, și (c) promovarea înțelegerii internaționale. Femeile nu mai trebuie să aibă vreo legătură cu rotarienii pentru a se alătura Inner Wheel.

Istoria

D-na Margarette Golding, o asistentă medicală, femeie de afaceri, și soția unui rotarian din Manchester, a început mișcarea Inner Wheel în 1924. Înainte de 1924, soțiile de rotarieni în multe orașe, preocupate pentru bunăstarea publică, au acționat ca voluntare dând din timpul și energia lor pentru a ajuta la finalizarea proiectelor apropiaților lor rotarieni. În data de 15 noiembrie 1923, douăzeci și șapte soții de rotarieni, conduse de d-na Golding, s-au întâlnit într-o cameră de relaxare (deoarece era gratuită) la Băile turcești Herriot, Deansgate, având ca proprietar Electro-Medical Treatment Company Limited. Până la următoarea reuniune din 10 ianuarie 1924, care a avut loc la Social Club, Lower Mosley Street, Manchester, au fost strânse fonduri și articole de îmbrăcăminte tricotate din lână și trimise la spitalele locale. La această reuniune s-a adoptat numele sugerat de dna Golding “The Inner Wheel Club of Manchester”, indicând astfel inteligent conexiunea la Rotary a cărui emblemă este roata. Emblema a fost proiectată rapid, fiind roata Rotary cu o altă roată mai mică în interior.

În 1929, scopul și obiectul de activitate al Inner Wheel au fost “promovarea prieteniei adevărate și dezvoltarea cunoștințelor ca o oportunitate pentru servicii și îmbunătățirea condițiilor sociale”.

În 1931, primul Inner Wheel Club a fost înființat în Australia la Ballarat, Victoria. Președintele rotarian la Ballarat, dl. Maddern, a scris doamnei Golding cerând detalii despre mișcarea Inner Wheel în Marea Britanie și Irlanda. D-na Golding a răspuns “Aceasta este prima solicitare din Colonii”. Ballarat a fost primul club format în afara Marii Britanii și Irlandei.

În anul 1934 s-a format Asociația cluburilor Inner Wheel din Marea Britanie și Irlanda, cu 79 de cluburi fondatoare. Încă înainte de 1934 unele cluburi s-au format și în alte părți ale lumii, după ce s-a auzit despre organizația Inner Wheel în Marea Britanie și Irlanda – precum Ballarat (1931), North Sydney (1933) și Bendigo (1933) în Australia – în anii următori, au apărut și alte cluburi, precum Napier Club (1936) în Noua Zeelandă, Port Elizabeth (1938) în Africa de Sud, și Winnipeg (1943) în Canada. Din 1945 Inner Wheel a continuat să se extindă la nivel global.

Traducere din Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *